joi, 5 august 2010

Tigancusa

Azi am iesit in parc alaturi de nepotica mea si iubitul meu. Ne-am bucurat amandoi de zambetul sincer al Jessicai, de entuziasmul si energia ei. Este atat de minunat sa vezi un copil fericit.
Este atat de trist sa il vezi pe altul neajutorat.
In timp ce nepotica mea se juca in nisip cu Cristi, in parc a aparut o tigancusa de vreo 5 ani. Murdara, cu parul in ochi, o fusta lunga pana in pamant, desculta, maieu larg. Privire curioasa. Am urmarit-o cum incerca sa se integreze printre ceilalti copii, care o strigau "vrajitoarea". A venit langa noi si il intreba plina de mirare pe Cristi, ce deseneaza acolo. Apoi ii arata ca si ea stie sa deseneze, ceva ce niciunul din noi nu intelegea, iar ea o numea casa. Imi era mila. Pana la urma nu era vina ei, ca parintii nu ii pot oferi alt confort si o alta educatie. Plina de intrebari il ruga pe prietenul meu sa o invete sa deseneze litere (in nisip), apoi incerca si ea. Era murdara, dar frumoasa. Avea curaj, elan, curiozitati, dorinte. Dar acelasi viitor de puradel. Imi venea sa plang. Am intrebat-o cati ani are si daca o sa se inscrie la scoala. Mi-a raspuns rusinoasa ca trebuie sa mai creasca, si ca nu stie daca se va duce la scoala.

..Si acum mi-o amintesc incercand sa scrie in nisip..

Un comentariu:

  1. Bine macar ca are parintii langa ea şi nu sunt plecati ca cei ai romanişilor ...la capşuni...
    Nasoala situatzia asta a copiilor din Romania indiferent de rasa...
    Noapte Buna...

    RăspundețiȘtergere