Zahir - Paulo Coelho

Acum cateva luni am inceput sa citesc Zahir, ultimul roman al lui Paulo Coelho. Am citit cam jumatate din carte, dupa care am fost distrasa de alte lucruri si am renuntat. Am reluat citirea cartii si vreau sa vorbesc despre ea. Mie imi plac cartile care imi ofera ceva. Acel ceva demn de urmat, sau macar un exemplu. Cred ca o carte in care te regasesti este cel mai bun ingredient de relaxare si invatare.
P.Coelho povestete viata unui scriitor, care nu are puterea de a-si practica meseria mai departe. Ajutorul si implusul pe care il primeste si care ii dau curaj vine de la sotia lui, Esther. Aceasta ii deschide astfel un nou drum. Si acest drum incurajat de sotie pare sa curga de la sine pana cand ceva se intampla. Esther il paraseste fara sa ii lase nici o urma, nici un motiv.
Zahir, arata lumea dintr-o alta dimensiune, cea spirituala si sufleteasca, pentru ca romanul se transforma intr-o obsedanta poveste de cautare. Este o carte despre iubire, despre descoperire, chiar si despre modul cum ne dam seama ce pretuim cel mai mult abia atunci cand l-am pierdut.
Sotia devine pentru el un “Zahir”, o eternitate de neocolit, care ajunge sa-l tulbure pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare.
Nu am sa spun ce s-a intamplat cu ea, sau daca a intalnit-o din nou, daca l-a inselat sau daca pur si simplu avea nevoie de liniste.
Ideea la care voiam sa ajung, este ca fiecare dintre noi isi urmeaza povestea, trecand peste fiecare obstacol, mare sau mic. Fara frica de ceea ce vom descoperi la sfarsit, pentru ca pana la urma drumul face viata mai demna de apreciat.. si poate in final obtinem exact ceea ce ne dorim.

Zahir, in araba, inseamna vizibil, prezent, imposibil de a se face nevazut. Ceva sau cineva cu care, odata ce am intrat in legatura, ajunge sa ne ocupe, incet-incet, toate gandurile, incat nu mai reusim sa ne concentram la nimic altceva.
Pentru scriitor, sotia lui merita orice drum, orice intrebare, o calatorie pana la capatul Pamantului si inapoi.