On the lake

Par atât de singură, aici, pe marginea lacului. Dar nu-mi displace.

Închid telefonul și mă cufund în natură.

Câteva ceasuri doar pentru mine. Le iubesc din toată ființa. Mă pierd cu totul în peisaj și un gând egoist îmi aleargă prin minte: Ce bine că nu-i nimeni lângă mine să îmi deranjeze liniștea! 

Așa pot asculta cu atenție mărunțișurile din jurul meu.

Mă las pe spate și privesc cerul. 

Același traseu in fața ochilor: nori, păsări, albastru, simplitate, frumusețe la superlativ. 

Toamna.. 

Închid ochii si zâmbesc. 

Mă simt în siguranță, mă simt iubită..

Toate căile mi le știi de aproape și de departe îmi cunoști gândurile!

O, da! 

Nu știu cum ai reușit de m-ai vindecat!

Ăsta să fi fost drumul meu ca să iubesc cu adevarat ceea ce ești?

Suferința si dependența mea de oameni s-au transformat asemenea naturii, toamna. Au murit și iată că mi-ai adus primăvara în suflet. Natura se usucă, dar duhul meu e-n floare.

Și oamenii ăștia, of, ei nu înțeleg.. ei spun că sunt prea singuratică și tot ma cheamă.. dar mulți nu știu că Te port in suflet și imi ești îndeajuns! Tu, doar Tu ai reușit, și acum, pot să sper liniștită în dragostea Ta! 

Adie vântul..

Ce spui, Doamne? 

Ah, știu, trebuie să îi iubesc.. 

Dar îi iubesc! 

Să încerc mai mult?

Prin Tine? Cu Tine?

Da, ai dreptate..

Și dacă am să dezamăgesc?

Mhm.. da, fugitiv mai uit că Tu mă tragi de mânecă când greșesc, ori batem palma când Te bucuri cu mine. Eu mai uit, dar Tu ești acolo.

Iar gândesc prea mult? Și aici ai dreptate, am mult de lucrat la relația noastră!

Mă ridic, îmi pun rucsacul în spate și până am sa Te văd, mă întorc la ei!